Date și conținut

La ce folosește. Propriul tău proiect Supabase: baza lui de date, autentificarea și stocarea de fișiere. Este opțional, pentru că fiecare aplicație are deja un backend. Alege-l când vrei ca datele unei aplicații să fie într-un proiect al tău. Cât timp Supabase este pornit pentru o aplicație, aplicația îl folosește pentru date, autentificare și fișiere, în locul backendului inclus.

Conectare. Lipește Project URL (de felul https://abcdefgh.supabase.co) și Anon Key, amândouă din Supabase, la Project Settings, apoi API. Cheia anon începe cu eyJ sau sb_publishable_; folosește butonul de copiere din Supabase, pentru că o cheie tăiată este refuzată. Service Role Key este opțională și începe cu eyJ sau sb_secret_.

Crearea tabelelor. Apasă Connect Supabase account, autentifică-te la Supabase și aprobă. Apoi, într-o aplicație care are nevoie de tabele, Manage, apoi Cloud, are un buton care le creează în proiectul tău de fiecare dată când îl apeși. Permisiunea rămâne pe serverele noastre. Fără ea, același SQL e acolo, ca să-l copiezi tu în Supabase. După ce contul tău e conectat, o listă Your projects te lasă să apeși Use this project în loc să lipești cheile.

Cere. „Salvează rezervările în Supabase-ul meu și lasă clienții să se autentifice cu e-mailul.” „Adaugă un tabel pentru produse, cu nume, preț și poză.”

Bine de știut. Aplicațiile pe propriul tău Supabase nu pot folosi încă Chei și secrete. Ca să muți o aplicație care are deja date, vezi Setări avansate.

La ce folosește. Propriul tău Postgres pe Neon, ca bază de date a aplicației. Setherion ajunge la el prin Data API de la Neon, iar Postgres însuși hotărăște cine vede ce rând, prin securitate la nivel de rând. Se potrivește unei aplicații în care fiecare persoană își vede rândurile ei, unui catalog pe care îl poate citi oricine sau unei vederi de echipă.

Conectare. Lipește Data API address din Neon: proiectul tău, apoi Data API, endpointul REST care se termină cu /rest/v1. Trebuie să fie pe neon.tech. Apoi apasă Test connection. Până când Neon nu i s-a spus să aibă încredere în Setherion, refuză, iar rezultatul îți dă adresa JWKS pe care s-o lipești în el.

Pasul JWKS. În Neon, deschide Data API, apoi Authentication, alege un furnizor personalizat și lipește acea adresă JWKS. Lasă audiența goală. Așa învață Neon să aibă încredere în persoana autentificată pe care Setherion o trimite cu fiecare apel. Dacă Test tot spune nu după câteva minute, șterge furnizorul în Neon și adaugă-l din nou.

Cere. „Ține o listă de sarcini pentru fiecare persoană autentificată în baza mea de date Neon.” „Arată tabelul de produse din Neon ca pagină de magazin, filtrat pe categorii.”

Permisiuni. Trei comutatoare la Permissions: citirea rândurilor, adăugarea, schimbarea și ștergerea rândurilor și rularea funcțiilor bazei de date.

Bine de știut. Tabelele există abia după ce ai rulat o dată SQL-ul pe care AI îl scrie pentru ele (un fișier numit neon/setup.sql), în SQL Editor de la Neon. Un vizitator care nu e autentificat ajunge doar la ce ai acordat rolului anonim din Neon.

La ce folosește. Firestore pentru date și Firebase Authentication pentru autentificare, din propriul tău proiect Firebase. Nimic altceva din Firebase nu este construit.

Conectare. Trei valori, din setările aplicației web ale proiectului tău din consola Firebase: API Key (începe cu AIza), Project ID și App ID (de felul 1:123:web:abc). Toate trei sunt publice prin construcție și intră în aplicația publicată. Pentru Firebase nu există Test connection: Connect păstrează valorile.

Cere. „Lasă oamenii să-și facă un cont și păstrează o listă privată de notițe în Firestore.” „Arată o listă live de mesaje din proiectul meu Firebase.”

Bine de știut. La Firebase, cheia nu este ceea ce îți protejează datele: regulile de securitate sunt. Oricine poate citi setările dintr-o aplicație publicată, așa că un proiect lăsat în modul de test este deschis întregului internet. Stabilește regulile Firestore în consola Firebase înainte ca aplicația să stocheze ceva personal. AI scrie fiecare document astfel încât să aparțină unui id de utilizator din Firebase Authentication și spune asta pe ecran când aplicația stochează date personale.

La ce folosește. Un tabel cu rânduri ca bază de date a aplicației: un CRM, o listă de stoc, conținut pe care îl ții în Airtable.

Conectare. Apasă Connect with Airtable, autentifică-te și bifează bazele pe care are voie să le folosească aplicația, apoi apasă Choose base și alege una. Sau folosește chei: un Personal Access Token (începe cu pat) din contul tău Airtable și Base ID (începe cu app, se vede în adresa bazei tale).

Cere. „Arată stocul meu din tabelul Products din Airtable, cu poza și prețul.” „Adaugă fiecare solicitare din formularul de contact ca rând nou în tabelul meu Enquiries.”

Limite. Aplicațiile ajung la baza unică pe care ai ales-o și la nimic altceva din contul tău, chiar dacă tokenul ar putea mai mult. Un tabel cu spații în nume este tratat pentru tine. Airtable returnează tabelele lungi câte o pagină, iar aplicației i se spune să aducă fiecare pagină sau să spună că lista este parțială. Test connection citește tabelele bazei, deci eșuează dacă baza aceea nu a fost bifată.

La ce folosește. O bază de date Notion ca sistem ușor de conținut sau listă de sarcini, și pagini Notion afișate sau completate de o aplicație.

Conectare. Apasă Connect with Notion, autentifică-te și bifează paginile pe care are voie să le folosească aplicația. Aplicația poate atunci citi și scrie acele pagini și nimic altceva. Sau folosește un token: creează o integrare internă la notion.so/my-integrations și lipește-i Internal Integration Token (începe cu ntn_ sau secret_), cu un Default Database ID opțional. Cu un token, partajează fiecare pagină sau bază de date cu integrarea în Notion, altfel Notion răspunde 404 la orice.

Cere. „Arată pagina echipei din baza mea de date Notion, cu poza și rolul fiecărei persoane.” „Adaugă fiecare mesaj din formular ca rând nou în sarcinile mele din Notion.”

Limite. O interogare returnează cel mult 100 de rânduri, deci pentru o bază de date lungă aplicației i se spune să tot ceară până când Notion spune că nu mai sunt.

Bine de știut. AI-ul care îți construiește aplicațiile poate citi și Notion-ul tău printr-un server MCP, care e separat: vezi Servere MCP.

La ce folosește. O foaie de calcul pe care o modifici ca date ale aplicației: prețuri, un meniu, anunțuri, membri ai echipei și înscrieri adunate în rânduri.

Conectare, cu butonul. Apasă Connect with Google, autentifică-te, apoi apasă Choose spreadsheet și alege fișierul acela. Foaia rămâne privată, aplicația o citește și o scrie prin Setherion, iar restul Drive-ului tău rămâne la adăpost.

Conectare, cu o cheie. Lipește o cheie API Google cu Google Sheets API activat în Google Cloud, restricționată la acel API și la site-ul tău, și id-ul foii. Varianta aceasta merge doar pe o foaie partajată ca „anyone with the link can view” și doar citește.

Cere. „Arată lista de prețuri din foaia mea și actualizeaz-o când modific foaia.” „Adaugă fiecare cerere de rezervare ca rând nou la finalul foii mele.”

Limite. Cu butonul, o singură foaie de calcul și filele din ea. Un interval numește o filă, deci dacă redenumești o filă, spune asta în chat.

La ce folosește. Articolele, paginile și fișierele media publicate ale unui site WordPress, afișate într-o aplicație: un blog, o pagină de știri, un portofoliu.

Conectare. Site address (trebuie să înceapă cu https://), un Username și o Application password. O faci în WordPress la Users, apoi Profile, apoi Application Passwords, apoi Add New. Planul gratuit de la WordPress.com nu le oferă. Test connection se autentifică pe site.

Cere. „Adaugă o pagină de blog care listează cele mai noi 10 articole WordPress, cu imaginile lor.” „Arată fiecare articol pe pagina lui, după slug.”

Permisiuni. Câte un comutator Read pentru articole, pagini, imagini și fișiere, categorii, etichete și comentarii.

Bine de știut. Nu se scrie niciodată nimic pe site. Articolele și paginile se arată așa cum sunt publicate, iar comentariile așa cum sunt aprobate. Textul unui articol vine ca HTML de la propriul tău site, deci aplicația îl desenează cu propria tipografie.

La ce folosește. Intrări scrise în Contentful: articole, produse, pagini, membri ai echipei, orice sunt tipurile tale de conținut.

Conectare. Space ID (Settings, apoi General settings) și Content Delivery API token (Settings, apoi API keys). Folosește tokenul de livrare, nu pe cel de management. Environment este opțional și este master când îl lași gol. Test connection citește tipurile tale de conținut.

Cere. „Arată articolele mele de blog din Contentful, cele mai noi primele, cu imaginea de copertă.” „Fă o pagină pentru fiecare intrare de produs, găsită după slug.”

Permisiuni. Câte un comutator Read pentru intrări, imagini și fișiere, și tipuri de conținut.

Bine de știut. Numele câmpurilor vin din modelul tău de conținut, deci AI citește mai întâi tipurile de conținut în loc să ghicească. Un câmp de text îmbogățit ajunge ca un arbore de document, pe care aplicația îl desenează singură.

La ce folosește. Povești, pagini și blocuri scrise în Storyblok: un blog, o pagină de prezentare, o listă de produse sau de membri ai echipei.

Conectare. Un Access token: în Storyblok, Settings, apoi Access tokens, un token Public. Region este opțional: eu (implicit) sau us, așa cum apare în setările spațiului tău.

Cere. „Listează cele mai noi povești din dosarul blog.” „Construiește pagina Despre din povestea cu slug-ul about.”

Permisiuni. Câte un comutator Read pentru povești, linkuri, intrări de datasource și etichete.

Bine de știut. Se citește doar conținut publicat: Setherion o impune, așa că un token de previzualizare lipit din greșeală nu poate pune ciorne pe o pagină publică. O poveste este un arbore de blocuri, iar aplicația le desenează pe cele pe care le folosește spațiul tău.

La ce folosește. Colecțiile pe care le scrii în CMS-ul Webflow: un blog, o echipă, un meniu, proiecte sau locații.

Conectare. Un Site API token. În Webflow deschide Site settings, apoi Apps & integrations, apoi API access și generează un token cu CMS și Sites setate pe Read-only.

Cere. „Arată cele mai noi articole de blog din colecția mea Webflow.” „Dă fiecărui membru al echipei propria pagină, după slug-ul intrării.”

Limite. Se citesc doar intrările publicate. Ele vin din cache-ul Webflow, deci o schimbare poate dura câteva minute să apară. Apelurile care găsesc site-ul tău și colecțiile lui intră în limita Webflow de 60 pe minut pe planurile mai mici, așa că aplicației i se spune să păstreze răspunsurile lor o zi, în loc să întrebe la fiecare vizită. Conectorul acesta nu are comutatoare de permisiuni.

La ce folosește. Fișierele pe care oamenii le încarcă în aplicațiile tale (poze, documente, atașamente), păstrate în propriul tău bucket S3. Backendul inclus păstrează înregistrări, nu fișiere, deci aici ajung încărcările.

Conectare. Patru valori: Bucket region (de felul eu-west-2, adică Londra), Bucket name (litere mici, cifre și cratime, fără puncte) și un Access key ID și un Secret access key din AWS, la IAM, apoi Users, un utilizator făcut doar pentru Setherion, apoi Security credentials, apoi Create access key. Secretul se arată o singură dată. Test connection citește bucket-ul, apoi încarcă un fișier mic de probă printr-un link semnat, îl citește înapoi, îl șterge și verifică dacă bucket-ul tău lasă browserele să încarce. Dacă ultima verificare eșuează, uită-te mai întâi la setările CORS ale bucket-ului.

Cere. „Lasă clienții să atașeze o poză la cererea lor de reparație.” „Arată documentele încărcate ale fiecărei comenzi pe pagina comenzii.”

Limite.

• Fișierele au până la 25 MB fiecare.
• Fiecare aplicație primește propriul dosar în bucket, apps/ urmat de id-ul aplicației, iar Setherion refuză orice cheie din afara lui. Un singur bucket poate servi toate aplicațiile tale, fără ca una să citească fișierele alteia.
• Vizitatorii nu pot lista fișierele. Un fișier se obține după cheia lui, pe care aplicația o păstrează odată cu înregistrarea, iar linkurile care arată un fișier țin o oră.
• Listarea și ștergerea fișierelor unei aplicații sunt doar pentru echipa aplicației. Încărcarea și afișarea sunt deschise oricui folosește aplicația.

Permisiuni. Trei comutatoare: încărcarea fișierelor, afișarea fișierelor și listarea și ștergerea fișierelor.

Bine de știut. Un selector de fișiere din previzualizarea editorului încarcă în bucket-ul tău real, la fel ca aplicația publicată.

La ce folosește. Încărcarea imaginilor și fișierelor dintr-o aplicație și livrarea lor la mărimea afișată, prin CDN-ul Cloudinary.

Conectare. Patru valori: Cloud Name, un Unsigned Upload Preset, o API Key și un API Secret. Fă preset-ul în Cloudinary la Settings, apoi Upload, ca unul nesemnat. Cheile sunt la Settings, apoi API keys. Fără un preset, încărcarea nu poate merge, iar aplicația spune asta în loc să se prefacă.

Cere. „Lasă vânzătorii să încarce poze de produse și arată-le la mărimea potrivită.” „Adaugă o pagină de galerie unde vizitatorii pot trimite poze.”

Limite. Browserul încarcă direct în Cloudinary-ul tău, cu preset-ul. Cloud name și preset-ul intră în aplicația publicată, așa cum intenționează Cloudinary. API secret nu: Setherion folosește cheia și secretul doar pentru Test connection, deci niciun secret nu stă vreodată în aplicație. Fiecare încărcare și fiecare vizualizare sunt pe contul tău Cloudinary.

Bine de știut. Skill-ul File upload este construit pe acest conector: vezi Skills.

La ce folosește. Căutare instantanee, pe măsură ce scrii, în produse, articole sau orice elemente indexezi.

Conectare. Trei valori din panoul Algolia, la Account, apoi API keys: Application ID, Admin API Key și Search-Only API Key.

Cele două chei. Vizitatorii caută în browserul lor cu cheia doar pentru căutare, care e sigur de publicat și intră în aplicație. Cheia de admin poate șterge un index, așa că nu părăsește niciodată serverele noastre: aplicația o folosește prin Setherion doar ca să indexeze înregistrări. Fără o cheie doar pentru căutare salvată, căutarea nu poate rula, iar aplicația spune asta în loc să cadă înapoi pe cheia de admin. Ștergerea înregistrărilor sau a unui index, golirea lui sau mutarea unuia peste altul sunt doar pentru echipa ta; adăugarea și actualizarea înregistrărilor merg pentru oricine folosește aplicația.

Cere. „Adaugă în magazin o casetă de căutare care găsește produse pe măsură ce scriu.” „Indexează-mi produsele în Algolia când adaug unul.”

Bine de știut. Skill-ul Search este construit pe acest conector: vezi Skills.